Dizabilitate versus handicap

       Persoane cu dizabilitati intr-o societate cu handicap?! 

Ma invart in acelasi labirint cautand cai spre care ma indruma pasii. Este un necunoscut pe care nu-mi place sa-l anticipez. Imi analizez imaginea ce-mi reflecta misterul din urma anilor in care speram. Si acum sper cautandu-mi vindecarea sufletului prin sens, mai putin cea trupeasca, desi imi place sa-mi pastrez optimismul. Poate e vorba doar de un crez. Sau poate deveni realitatea urmatoarelor generatii.

Boala, indiferent ca am numi-o deficienta, dizabilitate sau handicap, isi are definitiile intr-un simplu dictionar explicativ si nu exista sinonimie. Cred ca sinonimia este rezultatul ignorantei, al nepasarii. Daca deficienta este o absenta, lipsa, disfunctionalitate, dizabilitatea este tocmai rezultatul ei, limitarea sau incapacitatea efectuarii anumitor actiuni, a executarii anumitor miscari. Handicapul are, insa, cu totul alta semnificatie. E o greutate, povara, bariera impusa cuiva pentru a-i ingreuna, impiedica exercitarea actiunilor, un dezavantaj social, un prejudiciu ce rezultă din deficienta sau dizabilitatea unui individ. Un handicap este astfel o constrângere fizică sau emotionala care-i este impusă unei persoane, indiferent dacă acea persoană este sanatoasa sau are o dizabilitate. Termenul de „handicapat” aduce prin sine un bagaj care injoseste individul. Fiind folosit in acest context, are legatura cu limitarea fizica sau cea care tine de atitudine, aducand atingere demnitatii, integritatii, moralitatii. Persoana care are o dizabilitate are drepturi egale in societate si nici nu mi se pare etic sa folosesc termenul de „handicapat”.

Sunt o nonconformista, o avangardista. Imi iubesc libertatea, integritatea, demnitatea, onoarea. Sunt valori in care cred si nu mi-as atribui vreodata un termen care-mi aduce atingere acestor principii. Este ca si cum as alege sa ma injosesc. Pentru a fi respectati, trebuie, in primul rand, sa respectam, pe noi si pe ceilalti. Cand te respecti pe tine, esti singurul care are grija de rafinamentul propriei minti. In primul rand tine de educatie, de capacitatea de intelegere, dar putem defini viata printr-un singur cuvant: transformare. Avem capacitatea sa invatam, sa ne autoeducam, sa evoluam. Iubesc frumosul, stilizarea tuturor lucrurilor si adevarul. Iar adevarul inseamna constientizare, asumare, responsabilizare. Sunt ceea ce sunt si voi deveni mai buna decat sunt. Fiecare treapta a evolutiei vine din iubire si credinta. Nimic fara Dumnezeu! Temelia relatiilor interumane va fi mereu respectul. Nu cred in aparente cum nu cred nici in bariere impuse, conditionari, convingeri de orice fel. Limitele bunului simt sunt singurele acceptabile chiar si atunci cand viata ne pune in fata unor situatii desprinse  dintr-un film.

Parca ieri auzeam in trecere o discutie care handicapa la primul contact auditiv. Acest cuvant care are scopul de-a pune in inferioritate, de-a complexa, aduce jignire uneori in randul persoanelor cu dizabilitati. Este stanjenitor si de un profund dezgust atunci cand e vizibil folosit pentru a umili pe cineva, indiferent daca are o dizabilitate sau nu. Ce este boala de fapt? As indrazni sa spun ca-i o chestiune relativa. Un handicapat poate fi cu usurinta un individ sanatos, dar persoanele cu dizabilitati pot avea un handicap sau nu. Societatea are un mare handicap printr-un sistem defectuos in care de multe ori persoana care are o dizabilitate nu are posibilitatea de a-si exercita drepturile sau care e tratata ca fiind inexistenta. Mediul familial sau social handicapeaza persoanele cu dizabilitati neoferindu-le dreptul la egalitate, la un trai decent si astfel le afecteaza integritatea, chiar sanatatea, drepturi garantate de Constitutia Romaniei.

In ce ma priveste incerc sa nu pun la suflet felul in care mi s-ar adresa cineva in cazul in care nu m-as simti respectata. De regula sunt. Pana la urma felul in care ne adresam cuiva spune multe despre noi. De fapt, fiecare vorbeste despre sine atunci cand vorbeste cu sau despre ceilalti. Cu totii avem liber arbitru si libertate de exprimare. Ne adresam asa cum stim, cum putem, cum dorim. Tine de sine, de toti factorii mediului din care face parte un individ, de un anumit nivel al gandirii, dar mai ales de o alegere si, cand spun alegere, ma refer la faptul ca noi suntem ceea ce alegem sa fim.

V-ati privit vreodata in oglinda purtand un dialog cu voi insiva? Ne criticam, ne admiram, dialogam, ne cunoastem, ne vindecam. Poate fi sinele divin. Cred ca cea mai frumoasa alegere e aceea de-a nu ne impovara inima cu ceea ce spun sau cred altii despre noi, ci de-a avea grija ca noi sa devenim cea mai buna varianta a noastra. Totul este posibil atunci cand ne iubim, avem blandete pentru noi insine si suntem deschisi spre cunoastere, acceptare, iertare. Cred ca diferenta dintre dizabilitate si handicap este aceea de optiune.

Dizabilitatea nu este o optiune, ci o situatie in care oricine se poate afla din cauza unor circumstante iar vindecarea vine din iubire, incredere, credinta, acceptare, adaptare. Handicapul, pe de alta parte, este optiunea unei persoane, grup de persoane, mediu inconjurator, societate de a impune bariere fizice sau mentale cu scopul de a umili, de-a limita si ingreuna actiunile cuiva ori de-a prejudicia, dezavantaja imaginea unor indivizi. Dizabilitatea are o legatura directa cu boala(deficienta), pe cand handicapul nu. Am facut alegeri de-a lungul vietii, le fac constant, imi accept lectiile, imi primesc binecuvantarile, imi port intens emotiile. Nu am complexe de inferioritate si-mi asum ceea ce sunt. Sunt doar doua lucruri pentru care nu am ales: dizabilitatea si intensitatea trairilor. Cand totul e efemer, doar iubirea va ramane etern. Sa iubim, sa ne iubim asa cum suntem. Alinarea inimii vine odata cu respectul de sine si suntem frumosi oricum.

Articol scris de Nicoleta Poganu