Adaptare socială – potrivirea unei persoane cu mediul; acord între conduita personală şi modelele de conduită caracteristice ambianţei; echilibru între asimilare şi acomodare socială. Adaptarea socială este procesul prin care o persoană sau un grup social devine capabil să trăiască într-un nou mediu social, ajustându-şi comportamentul după cerinţele mediului. Adaptarea socială se produce în raport cu un mediu nou, schimbat, iar indicatorul reuşitei este faptul că subiectul se simte ca ”acasă” iar pentru ceilalţi nu mai este un străin.

Numeroşi agenţi nocivi fizici sau chimici, stările nervoase, bolile, distrug echilibrul omului cu mediul, dând naştere la numeroase tulburări, la ”inadaptare socială”. Bolnavii, delincvenţii, subiecţii cu tulburări de comportament reprezintă diverse situaţii de neadaptare socială cu cauzalitate complexă: deficienţe ereditare, frustrari afective precoce, carenţe de autoritate familială, familie dezorganizată, mediu de viaţă nociv etc.

Aceasta este definiția adaptării sociale pe care o găsim în dicționarele de psihologie.

Conform strategiei naționale de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități publicate de POCA aflăm că în România, un număr de aprox. 700.000 de persoane sunt înregistrate ca beneficiare ale sistemului de protecție socială specială, adică a politicilor naționale ,,de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor, realizarea unei politici naționale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament  ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii.

„Dizabilitatea”/„incapacitatea” semnifică absența sau diminuarea unei capacități (abilități). Atunci însă, când o persoană cu anumite limitări funcționale întâmpină în relația sa cu mediul dificultăți majore în exercitarea rolului social, la un nivel echivalent cu al celorlalți membri ai comunității, se poate vorbi despre un dezavantaj semnificativ. Adaptarea socială poate deveni ea însăși un handicap în randul persoanelor cu dizabilități.

Considerăm adaptarea socială ca fiind unul din factorii cei mai importanți în viața persoanelor care cunosc suferința  limitărilor fizice.

Conform studiului “Charcot Marie Tooth în România” realizat de Asociația CMT România în 2019, un procentaj mic dintre cei care suferă de această boală rară sunt informați, cu adevărat, cu privire la toate aspectele bolii lor și cum aceasta le afectează viața. Ca orice informație, izvorul acesteia este tot educația. Adaptarea socială este influențată într-o mare măsură de educație la toate nivelurile ei:familial, școlar, cultural.

Adaptarea socială este un subiect amplu în cazul persoanelor cu dizabilități pentru că ține de toți factorii care devin și cauze intrinseci. Suferința duce la nevoia de îngrijire și ajutor, la dependența fizică. Susținerea mai mare sau mai mică din partea familiei contribuie la nivelul de educare iar educația este temelia tuturor acțiunilor ulterioare. Indiferent cât de mare este suferința sau gradul de dependență, adaptarea sau inadaptarea socială nu e direct proporțională cu acestea.

Educația ne deschide calea spre informare iar cunoștiințele pe care le asimilăm ne ajută să ne dezvoltăm astfel încât să ne cunoaștem suferința, să o acceptăm și să ne adaptam mediului social în integralitatea noastră. Dar evoluția noastră ține, în primul rând, de noi, apoi de mediul social și familial din care provenim sau de condițiile conexe, ca de exemplu accesibilitatea spațiilor pentru persoane cu handicap. De la educație la școlarizare, pregătire profesională, încadrare în muncă sau accesibilizarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități, adaptarea socială este o problemă care trebuie luată în considerare la toate vârstele. Pentru aceasta cel mai important este să ne acceptăm pe noi înșine, să ne iubim, să ne cunoaștem astfel încât să învățăm să credem în egalitate de șanse și în lipsa discriminării de orice fel.

Ne adaptam mediului social învățându-ne pe noi și pe ceilalți, autoeducându-ne pe parcursul întregii vieți, dezvoltându-ne astfel încât să facem alegerile corecte chiar și cu cele mai puțin norocoase „cărți”. Viața este ca un joc al cărui pas trebuie să îl ținem indiferent de ritmul pe care îl putem păstra. Puterea este în noi iar alegerile ne aparțin indiferent de mediul social în care trăim, de familia din care provenim, de studiile absolvite sau nivelul cultural.

Totul poate fi un nou început sau o continuă provocare. Putem fi luptători sau trebui să avem curajul să cerem ajutor atunci când ne simțim depășiți de situație. Exprimarea sentimentelor e un dar divin, un act de curaj și o responsabilitate frumoasă în societatea noastră, dar și într-o lume în care am fost creați să trăim împreună, să fim mulți, să ne acceptăm și chiar să ne completăm ca un tot universal. De la om la om și de la cer la pământ este Dumnezeu printr-un alt om care ne poate întinde o mână atunci când avem nevoie de ea.

Viziunea corectă asupra lucrurilor este sănătoasă atunci când adaptarea socială nu constituie o problema majoră ci este doar un episod trecător în viața noastră, ca un cumul de emoții impuse de frământările suferințelor fizice. Dacă, însă, simțim că nu putem parcurge singuri drumul vieții și avem nevoie de ajutor susținut, solicitarea unui psihoterapeut este pasul spre adaptarea socială și o viață echilibrată.

Articol scris de Nicoleta Poganu

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Urmărește și Distribuie: