Motivația testării genetice pentru CMT
Avem oare nevoie de o motivație pentru a ne testa genetic? Ne întrebăm de ce testarea genetică este, totuși, o necunoscută pentru unii dintre noi, dar și ce determină decizia noastră de a face acest test. Motivația ne îndreaptă pașii spre deciziile logice, cele gândite. De fapt, ea ne întărește ideea testării genetice și grăbește această inițiativă. Putem fi motivați dacă sperăm că va apărea curând un tratament pentru boala de care e posibil să suferim; dacă există deja un tratament și avem nevoie să ne testăm pentru a confirma eligibilitatea; dacă ne dorim mărirea familiei și dorim să prevenim nașterea unui copil bolnav sau vrem să știm dacă există astfel de riscuri; dacă dorim să accedem la o viață socială mai activă decât cea pe care o avem, la un nivel educațional sau cultural pe care sperăm să-l facem mai accesibil, la împlinirea pe plan profesional și personal, dar cea mai puternică motivație o vom găsi mereu în iubirea și suportul oamenilor apropiați. Cu toate acestea, ar fi bine să nu avem neapărat nevoie de o motivație, ci să înțelegem importanța testării genetice atunci când suferim de o boală ce necesită investigații de acest fel.
Diagnosticul corect este singura șansă la managementul corect al bolii și la un eventual tratament. Dreptul la viață, la sănătate și bunăstare este o prioritate dincolo de faptul că avem sau nu o motivație. Deși motivația ne întărește forțele sau, în unele cazuri, este sursa de putere de care avem nevoie, conștientizarea importanței testării genetice este tot ce contează și ceea ce ne va determina să luăm decizia corectă. Echilibrul îl vom găsi doar în noi, iar testarea genetică este pasul spre asumarea deficienței, a dizabilității ca parte din noi, a cunoașterii de sine și a luptei pentru o viață mai bună.
Viața, în general, este o responsabilitate, dar și un drept cu toate acțiunile instrinseci care depind de simpla noastră conștientizare. Testați-vă genetic, având ca motivație dorința dumneavoastră de cunoaștere de sine, de luptă cu boala, dar cu un bagaj informațional corect, de evoluție spre un trai demn și decent. Nimic nu e mai de preț decât cunoașterea, chiar și atunci când ne bucurăm de iubirea și susținerea oamenilor dragi pentru că absolut totul este posibil doar prin trezirea conștiinței.
Articol scris de Nicoleta Poganu